inventarul conflictelor cronice
Că veni vorba de bilanţuri, la sfîrşit (convenţional) de agendă anuală (2004) : De cîte ori v-aţi făcut inventarul conflictelor cronice din relaţiile afective cele mai importante, atît cele din viaţa privată : părinţi, copii, soţ, fraţi, cît şi din cea profesională : colegi, patroni, angajaţi ?
Dacă vrem să administrăm proiectul vieţii noastre trebuie să facem acest audit, să admitem că managementul stakeholderilor (a celor interesaţi, implicaţi în proiectul la care lucrăm) este o componentă esenţială pentru succesul unui asemenea demers.
Citind acestea vă sfătuiesc să reflectaţi inclusiv la metodele de autoconsolare facile, cum ar fi fumatul şi / sau vina dată pe : pecenegi, cumani, KGB, unguri, PSD, ţărănişti, greaua moştenire…
Drumul cel mai simplu şi natural către coerenţă personală este, cred eu acum, exprimarea sentimentelor de tandreţe, de gratitudine uneori, de compasiune alteori, de recunoştinţă, de cele mai multe ori, ca prim şi uşor pas, dacă e făcut atent, cu autosupraveghere … către propria noastră viaţă şi a celor cu care o trăim.
Pînă la Iubire, după unii, Dragoste, după alte abordări, mai e o oarecare cale de parcurs … (eu fac diferenţă între ele, dar nu-i aici locul să argumentez).
Pare ciudată afirmaţia legată de gratitudine şi compasiune în lumea de « macho » în care trăim, printre atîtea personalităţi accentuate exhibate pe toate ecranele, dar în acelaşi timp în absenţa totală de vizibilitate a oamenilor de caracter, care există printre noi ( ! ), vă asigur, că altfel s-ar prăbuşi lumea dacă asemenea oameni n-ar susţine-o.
Orientarea spre cei din jurul nostru – chiar dacă se filtrează prin manierismul moral sau cultural, istoric determinat – este, mai întîi şi mai profund, un dat genetic al speciei. Sentimentul firesc, necesar oricui, de securitate, de pace interioară în contractul cu lumea din jur nu se poate instala nici în sufletele celor mai egoiştii (… sărmanii…) fără un pact clar cu cei din jur, fară schimburi reciproce clare, consistente, inclusiv schimburi emoţionale, fără să credem că totul e măsurabil în bani, glorie, poziţie, putere şi mai ales ştiind că numai dăruind, de cele mai multe ori fără gîndul recompensei, vei dobîndi, vei fi răsplătit din locul unde e măsura şi prea plinul tuturor.
Dacă nu mă ocup de mine, cine se va ocupa ? Pot lăsa un lucru atît de preţios mie în sarcina altora?
Dar dacă mă ocup numai de mine, atunci mai sunt om, sau ce sunt ?
Şi dacă n-o fac acum, atunci cînd ? Hillel, « Etica părinţilor noştri ».
Chiar dacă nu-ţi propui să ajungi la cote înalte ale rafinamentului utilizării şi stăpînirii energiilor interioare (emoţii, control corporal), trebuie să admitem cu toţii că e de-a dreptul tragic să treci prin viaţă ignorînd complet rolul, sensul, rostul şi forţa ce rezidă din autocunoaştere şi igienizarea spaţiului interior : atitudini, convingeri, angajamente personale.
”Odată acceptate, convingerile noastre devin ordine indiscutabile pentru sistemul nostru nervos şi ele au puterea să extindă sau să distrugă posibilităţile prezentului şi viitorului nostru” Anthony Robbins.
„Convingerea care devine adevăr pentru mine… este cea care îmi permite să-mi folosesc la maxim puterea şi să-mi pun în practică virtuţile” Andre Gide.
Toate momentele personale de răscruce încep cu o schimbare de convingeri.
Noile experienţe declanşează schimbări doar dacă ele reuşesc să ne facă să avem dubii (îndoieli) asupra convingerilor noastre anterioare.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.